28.1 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Belarus va cumpăra din Rusia arme în valoare de peste un miliard de dolari

Cele mai citite

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat duminică, în timp ce vizita manevrele militare comune ruso-belaruse Zapad-2021, că ţara sa va cumpăra din Rusia armament în valoare de peste un miliard de dolari, relatează agenţiile EFE şi DPA.

„Nu voi menţiona cifra, deşi nu este un secret că va fi peste un miliard de dolari”, a spus Lukaşenko. El a mulţumit Rusiei pentru prezentarea unei oferte ce cuprinde o listă pe care se regăsesc circa zece avioane şi zeci de elicoptere Tor-M2, livrabile până în anul 2025.

Preşedintele Belarusului a mai afirmat că în prezent ţara sa are acoperită frontiera occidentală cu sisteme antiaeriene S-300, dar urmează să primească şi S-400, care ar urma să fie amplasate de asemenea la frontiera sudică, adică cea cu Ucraina.

Pe de altă parte, Lukaşenko a justificat manevrele Zapad-2021, la care participă circa 200.000 de militari, prin ceea ce consideră a fi poziţia agresivă a NATO, potrivit Agerpres.

Premierii rus şi belarus, Mihail Mişustin şi Roman Golovcenko, au semnat vineri o serie de documente pentru integrarea economică în cadrul Uniunii Statale a celor două ţări.

Articol sursa: www.Digi24.ro

- Reclamă -

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Reclamă -

Ultimele articole