29.8 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Cum pot fi reduse facturile la utilități. Gesturi simple și la îndemână, prin care putem face economii

Cele mai citite

Facturile la gaz și la curent electric pot fi reduse cu 15, chiar 20%, dacă știți cum să utilizați corect centrala termică și aparatele electrocasnice. Din cauza unor greșeli banale, pe care le fac majoritatea românilor când își setează aparatura și modul acesteia de funcționare, facturile vin mai mari. Digi24 a apelat la câțiva specialiști, care vă sfătuiesc cum să folosiți corect centrala termică și aparatele electrocasnice, pentru ca vă diminua facturile.

Facturile la gaz i-au speriat cel mai mult pe români în ultima perioadă. Cei care au centrale termice au avut un șoc, când au văzut cât au de plată. Iată ce putem face:

„Cel mai bine ar fi să setați centrala undeva la 50-55 de grade, iar un termostat de ambient adițional centralei v-ar ajuta foarte mult. Termostat care ar trebuie setat undeva la 22-23 de grade, cam asta este temperatura optimă. Iar pentru partea de apă caldă menajeră, temperatura ar fi undeva la 40 de grade”, spune Andrei Miu, specialist instalații termice.

Specialiștii spun că românii greșesc atunci când suprasolicită centrala.

„O familie, dacă are apa caldă setată la 60 de grade, niciodată nu se va putea spăla cu o apă la o temperatură de 60 de grade. Automat va folosi și apă rece, ceea ce înseamnă un cost dublu”, spune Andrei Miu.

La capitolul electrocasnice, cei mai mari consumatori din casă sunt frigiderele, aparatele de aer condiționat și mașinile de spălat. O utilizare eficientă scade valoarea facturii cu 20 la sută.

„Aparatele frigorifice să le deschidem cât mai rar și cât mai puțin, adică atât timp cât luăm alimentele. La aparatele de aer condiționat, putem seta o temperatură potrivită în cameră, 22-23 de grade, nu 16 grade! Iar la mașinile de spălat, un sfat pe care vi-l pot da este să selectăm temperatura în funcție de hainele pe care le spălăm”, spune Florin Dima, specialist în aparatură electrocasnică.

Chiar dacă investiția inițială e ceva mai mare, produsele mai scumpe sunt mai avantajoase, pe termen lung.

„La achiziționarea unui produs electrocasnic, sfatul este să optați pentru un produs de clasă energetică A. Chiar dacă diferența de cost este de 200-300 de lei, costul acesta se amortizează în timp”, subliniază Florin Dima.

O greșeală banală pe care o fac mulți români umflă factura la curent.

Scoate telefonul de la încărcat, după ce s-a încărcat, nu-l lăsa peste noapte! Se aplică și în cazul laptopului, tabletei. Nu le lăsați peste noapte, pentru că ele continuă să consume, chiar dacă s-au încărcat”, este sfatul lui Florin Dima.

În momentul de față, cea mai ieftină sursă de alimentare cu căldură și curent electric o reprezintă panourile solare.

Articol sursa: www.Digi24.ro

- Reclamă -

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Reclamă -

Ultimele articole