28.1 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Ludovic Orban, acuzat de „puci” pentru că ar încerca să grăbească procedura pentru moțiunea de cenzură împotriva lui Cîțu

Cele mai citite

Un nou scandal a izbucnit, vineri, aproape de miezul nopții, în PNL, după ce Ludovic Orban a încercat, împreună cu cei de la USR PLUS, să bage de urgență în procedură parlamentară moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR. 

Ședința Birourilor Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, conduse de Ludovic Orban și Anca Dragu, a fost convocată pentru ora 23, online, dat fiind că era vorba de o oră foarte târzie a zilei de vineri când parlamentarii sunt plecați în teritoriu. 

Membrii Birourilor ar fi trebuit să stabilească un calendar pentru citirea moțiunii în plenul reunit și pentru votarea acesteia. 

Cvorumul necesar pentru ședință este 14, au participat însă doar 11, de la USR PLUS, AUR, câțiva de la PSD. De la PNL a participat un singur membru, respectiv Ludovic Orban, președintele partidului și al Camerei Deputaților. 

Cum însă interesul partidului este, conform votului exprimat chiar vineri dimineață în Biroul Politic, ca Florin Cîțu să rămână prim ministru, Orban este acum acuzat în interiorul formațiunii că s-a aliat cu cei de la USR PLUS pentru a-l vedea plecat pe rivalul său, Florin Cîțu, de la Palatul Victoria. 

Orban, în calitatea sa de președinte al Camerei Deputaților, a convocat din nou ședința Birourilor Reunite sâmbătă, la ora 11, tot online. 

În mod obișnuit, ședințele Birourilor Reunite Permanente ale Parlamentului se întrunesc în zilele de luni sau miercuri.

Cristina Prună, membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că „Mâine la ora 11:00 va avea loc o nouă convocare a Birourilor Permanente Reunite pentru a decide calendarul de vot al moțiunii de cenzură împotriva lui Cîțu”.

Prună acuză însă un blat între PNL și PSD ca explicație pentru lipsa de cvorum: ”Ședința din seara asta tocmai s-a încheiat fără cvorum – PNL și PSD au jucat la offsaid. Domnul Ciolacu a afirmat clar că va susține moțiunea de demitere a lui Cîțu. Opoziția nu înseamnă blaturi. Așteptăm toate forțele care au declarat că vor debarcarea lui Cîțu să nu tergiverseze procedurile parlamentare”. 

Florin Roman l-a acuzat, pe grupul intern de comunicare al PNL, pe Ludovic Orban, că acesta a pus la cale „o tentativă de puci”

„Dragi colegi In aceasta noapte, ca hotii, cu susținerea totala a președintelui PNL, Ludovic Orban a fost convocat BPR al CD și Senatului, pentru stabilirea calendarului moțiunii depuse de USR și AUR împotriva guvernului liberal. Convocarea a fost una abuziva din partea d-lui Orban, care fără acordul vicepreședintelui Senatului, Alina Gorghiu, ce o înlocuiește prin decizie, pana luni, pe Anca Dragu, a dispus IN SCRIS convocarea BPR. Nu a fost cvorum la ședința convocată noaptea ca hotii și speram sa nu fie in continuare dacă dl Orban vrea sa își dea jos propriul guvern, asemeni lui Liviu Dragnea, cot la cot cu USR și AUR. Este incredibil cât de mult rău poate face încă acest om PNL! Mulțumesc colegilor din BPR pentru reușita blocării azi a tentativei de puci a domnului Orban. Rămânem pe baricade!”, le-a scris Roman colegilor din PNL. 

De partea cealaltă, surse apropiate presedintelui Camerei Deputaților susțin că acesta și-a îndeplinit atribuțiile, potrivit prevederilor regulamentului: moțiunea de cenzură „se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților, în ziua în care aceasta a fost depusă”

„Orban putea fi acuzat de neîndeplinirea atribuțiilor referitoare la un mecanism constituțional și de abuz în funcție. Faptul că nu a fost întrunit cvorumul a dat posibilitatea convocării unei noi ședințe BPR mâine dimineață. Ședința BPR impusă de regulament nu privește calendarul, ci în primul rând să se ia act de depunerea moțiunii și să i se comunice Guvernului. Abia ulterior se poate discuta calendarul pentru citirea și apoi dezbatere și vot”, susțin sursele citate.

Articol sursa: www.Digi24.ro

- Reclamă -

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Reclamă -

Ultimele articole