28.1 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Miliardară la 30 de ani, falită la 34. Povestea căderii amețitoare a unei celebrități: Elizabeth Holmes

Cele mai citite

Miliardară la 30 de ani și ruinată la 34 de ani. Este destinul ieșit din comun al lui Elizabeth Holmes. Și ascensiunea, și căderea celei în care mulți vedeau o viitoare „Steve Jobs” s-au produs cu o viteză uluitoare.

Însăși Elizabeth Holmes a cultivat această comparație pe care mulți o făceau între ea și fondatorul Apple. Ca și Steve Jobes, tânăra avea grijă să se îmbrace mereu la conferințele la care mergea cu bluze negre, pe gât.

Compania ei, Theranos, ar fi trebuit să revoluționeze laboratoarele pentru analize de sânge, dar s-a dovedit a fi, de fapt, o mare înșelătorie. Steaua în ascensiune din Silicon Valley a încetat brusc să mai strălucească.

Miercuri, 8 septembrie, la San Jose încep audierile martorilor în procesul care i s-a intentat fostei miliardare.

Femeie de afaceri la 19 ani

Elizabeth Holmes a fost întotdeauna precoce. Născută în 1984 la Washington, ea a crescut într-o familie bogată, dar care nu era milionară. După o educație strălucită, în 2003 a intrat la prestigioasa Universitate Stanford pentru a studia chimia. Cea mai bună din clasa ei în primul an, a primit o bursă pentru un proiect de cercetare.

În 2004, ea a depus un brevet pentru un dispozitiv care îi permitea să urmărească doza de medicamente de pe un smartphone. Părăsește Stanford-ul și își înființează propria companie: Theranos, un nume format de la cuvintele (în engleză) „terapie” și „diagnostic”.

Avea 19 ani. Pariul ei? Voia să revoluționeze modul în care se fac analizele de sânge. Ceea ce promitea Theranos era o tehnologie ce ar fi urmat să permită efectuarea a peste 1.000 de analize cu o singură picătură de sânge, într-un timp record.

Se spune că Elizabeth Holmes ar fi fost profund afectată de moartea unui unchi. De altfel, chiar ea declara într-un testimonial pe site-ul Theranos: „Pentru mine, nimic nu contează mai mult decât prin ceea ce trec oamenii atunci când cineva drag lor este foarte bolnav. Sentimentul de a fi neajutorat este sfâșietor și dacă pot crea ceva care să schimbe acest lucru, îmi voi dedica viața acestui scop”.

Cum a ajuns miliardară

Când și-a înființat start-up-ul, Elizabeth Holmes s-a mutat la Palo Alto, în Silicon Valley, folosind banii pe care părinții săi îi puseseră deoparte pentru a-i finanța studiile. Tânăra reușește să atragă rapid investitori și strânge aproximativ 700 de milioane de dolari.

Zece ani mai târziu, în 2014, când tânăra antreprenoare avea 30 de ani, compania sa a fost evaluată la 9 miliarde de dolari, ceea ce a făcut din Elizabeth Holmes, principalul acționar, un miliardar cu o avere evaluată la 3,6 miliarde de dolari.

Văzută ca un produs „pur-sânge” al Silicon Valley, ea a fost desemnată în 2015 de revista Forbes drept cea mai tânără milionară care și-a făcut singură averea. Fără a beneficia de o moștenire, a reușit pe cont propriu, cu mijloace proprii, în doar câțiva ani.

Descrisă ca o persoană care muncește din greu, nu pleca în concedii și nu părea să aibă o viață privată. Invitată la conferințe TED, la Fundația Clinton, tânăra este primită peste tot și susține chiar că ar colabora cu Pentagonul.

De la geniu al chimiei, la rușinea de escroc

Pentru Elizabeth Holmes, totul s-a schimbat însă în 2015. Un jurnalist de la The Wall Street Journal a publicat o investigație despre dificultățile întâmpinate de Theranos în exploatarea tehnologiei promise. Ancheta a dezvăluit că dispozitivul creat de companie nu era, de fapt, capabil să furnizeze rezultate exacte ale analizelor și, prin urmare, angajații foloseau aceleași metode ca în laboratoarele clasice.

Holmes începe o campanie de dezmințiri. „Asta se întâmplă atunci când faci ceva pentru a schimba lucrurile: te cred nebun, apoi se luptă cu tine și, dintr-o dată, schimbi lumea”, declara ea la postul de televiziune CNBC.

Însă Agenția americană pentru Medicamente (Food and Drug Administration) începe să se intereseze îndeaproape de Theranos. În 2016, Elizabeth Holmes primește interdicție de a mai activa în industria laboratoarelor timp de doi ani, iar centrul Theranos este suspendat.

Revista „Forbes” își revizuiește la „zero” estimarea făcută în urmă cu un an a valorii nete a averii lui Holmes, iar revista Fortune o nominalizează printre „Cei mai dezamăgitori lideri din lume”.

În martie 2018, Comisia americană pentru Valori Mobiliare și Burse a pus oficial sub acuzare pentru fraudă atât compania Theranos, cât și pe Elizabeth Holmes. Tânăra antreprenoare demisionează din funcția de director general al companiei pe care o fondase. Nu are voie să mai conducă o companie listată la bursă până în 2028.

Saga Theranos s-a încheiat oficial în septembrie 2018, cu un e-mail către acționari în care era anunța închiderea companiei.

Cum a fost posibilă toată această „bulă”? Credibilitatea Theranos a fost atribuită în parte relațiilor personale ale lui Elizabeth Holmes și abilității sale de a obține sprijinul unor persoane influente, printre care Henry Kissinger, George Shultz, James Mattis și Betsy DeVos. 

În ceea ce o privește, Elizabeth Holmes trebuie să răspundă acum în instanță pentru faptele de care este acuzată: a înșelat investitorii. Procesul a început la 31 august și ar putea dura cel puțin 13 săptămâni. Ea riscă 20 de ani de închisoare, plus despăgubiri de milioane de dolari.

Viața personală secretă

În iunie 2018, justiția l-a pus sub acuzare și pe fostul director operațional de la Theranos, Ramesh Balwani: nouă capete de acuzare pentru fraudă electronică și două capete de acuzare pentru conspirație în vederea comiterii de fraude electronice prin distribuirea către clienți a unor teste de sânge cu rezultate falsificate.

Ceea ce mult timp nu s-a știut a fost însă că Elizabeth Holmes a avut o relație romantică secretă cu Ramesh Balwani.

Hindus născut în Pakistan, Ramesh „Sunny” Balwani a emigrat în India și apoi în SUA. Elizabeth l-a cunoscut în 2002. Ea avea 18 ani și era încă la școală. El era cu 19 ani mai în vârstă decât ea și era căsătorit cu o altă femeie la acea vreme.

Balwani a divorțat de soția sa în același an și și-a început relația cu Elizabeth în 2003, cam în aceeași perioadă în care aceasta a renunțat la facultate. Deși Balwani nu s-a alăturat oficial companiei Theranos până în 2009, când a primit funcția de director operațional, el îi dădea sfaturi în culise încă de pe atunci.

Cei doi s-au mutat împreună într-un apartament în 2005.

Holmes și Balwani au condus împreună compania cultivând un stil corporatist caracterizat prin „secretomanie și frică”. Relația lor romantică a fost ascunsă în mare parte din perioada în care au condus împreună compania.

Balwani a părăsit Theranos în 2016, după ce autoritățile au început investigațiile. Circumstanțele plecării sale sunt neclare. Holmes a declarat că l-a concediat, dar Balwani spune că a plecat de bunăvoie.

Căsătorie și copil

Spre surprinderea tuturor, la începutul anului 2019, Elizabeth Holmes s-a logodit cu William Evans, unul dintre moștenitorii – în vârstă de 27 de ani -, al companiei Evans, un grup de hoteluri deținute de familia sa în zona San Diego. Peste câteva luni, Holmes și Evans s-au căsătorit într-o ceremonie privată. Cuplul locuiește acum în San Francisco, iar între timp Holmes a născut un băiețel, în iulie 2021.

Cariera lui Elizabeth Holmes, ascensiunea ieșită din comun și prăbușirea companiei sale au ajuns subiectul unei cărți, „Bad Blood: Secrets and Lies in a Silicon Valley Startup” (Sânge rău: secrete și minciuni într-un start-up din Silicon Valley – n.r.) , scrisă de reporterul John Carreyrou de la The Wall Street Journal. Și HBO a scos un film documentar de lung metraj – „The Inventor: Out for Blood in Silicon Valley”  (Inventatoarea: În căutare de sânge în Silicon Valley – n.r.).

 

Elizabeth Holmes, aici în vârstă de 29 de ani, face reclamă companiei sale Theranos, care promitea o tehnică revoluționară în domeniul analizelor medicale Foto: Profimedia ImagesViața lui Elizabeth Holmes face obiectului unui documentar HBO Foto: ProfimediaLa 19 ani, Elizabeth Holmes a fondat un start-up care a făcut-o miliardară Foto: Profimedia ImagesJoe Biden, vicepreședinte, a venit în 2015 și a vizitat compania Theranos fondată de Elizabeth Holmes Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes, de vorbă cu fostul președinte Bill Clinton la o conferință organizată de acesta în 2015 Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes pe scenă cu Jack Ma, fondatorul Alibaba, în 2015, la un eveniment al Fundației Clinton Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes la o sesiune TechCrunch în 2014 Foto: Profimedia ImagesMaria Shriver (stg) de la NBC vorbește cu Elizabeth Holmes pe scena unui eveniment „Vanity Fair” din 2015 Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes, la o gala TIME din 2015 dedicată celor mai influenți oameni ai lumii Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes în 2015, la o gală de premiere Foto: Profimedia ImagesProprietate din Palo Alto în care ar fi locuit Elizabeth Holmes și iubitul ei Foto: Profimedia ImagesÎn acest bloc Elizabeth Holmes ar fi locuit în secret cu Ramesh ‘Sunny’ Balwani, directorul operațional al companiei Theranos Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes, în ianuarie 2020, sosește la tribunal pentru o audiere Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes a fost pusă sub acuzare pentru fraudă Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes, în 2019, la o audiere în instanță Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes în 2019, în fața unei curți federale Foto: Profimedia ImagesProcesul lui Elizabeth Holmes a început la 31 august 2021 în California Foto: Profimedia ImagesElizabeth Holmes a născut în iulie 2021 Foto: Profimedia Images,

Articol sursa: www.Digi24.ro

- Reclamă -

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Reclamă -

Ultimele articole