28.1 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

USR PLUS îl acuză pe Klaus Iohannis că a transmis mesaje de “activist PNL”

Cele mai citite

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, l-a acuzat, luni, pe președintele Klaus Iohannis că “putea să-și facă rolul de mediator mai bine” și că a transmis mesaje de activist PNL, în contextul crizei politice din guvern.

Președintele Klaus Iohannis va discuta cu premierul Florin Cîțu, de la ora 12:30, la Palatul Cotroceni, despre criza politică din interiorul coaliției.

“Sper ca în urma acestei întâlniri, președintele Klaus Iohannis să-i ceară lui Florin Cîțu să facă un pas în spate și astfel să terminăm această criză politică, să ne reașezăm la masă cu partenerii de la PNL și UDMR, să continuăm ce am început acum 8 luni de zile cu un nou premier de la PNL.

Ar fi o decizie înțeleaptă, de oameni de stat, care ar debloca această situație”, a declarat Ionuț Moșteanu, la Parlament.

Liderul deputaților USR PLUS a afirmat că “nu de mesaje publice era nevoie” de la președintele Klaus Iohannis, ci de “exercitarea activă a rolului de mediator dat de Constituție”.

“Ar fi fost bine ca acest lucru să se întâmple miercuri sau joi, când avea pe masă hârtia de revocare a lui Stelian Ion. Atunci ar fi avut toate pârghiile să deblocheze criza.

Mesajele au fost de activist PNL.

Putea să-și facă rolul de mediator mai bine”, a mai spus Moșteanu.

Klaus Iohannis a criticat dur demersurile politice ale USR PLUS și alianța cu AUR. Președintele avertizează alianța că astfel aduce un afront românilor și că prin depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva propriului guvern se discreditează iremediabil.

Coaliția de guvernare este pe punctul de a se destrăma, după ce Florin Cîțu l-a demis săptămâna trecută pe ministrul justiției, Stelian Ion, iar partenerii din USR PLUS au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului, alături de AUR.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate din nou pentru luni, la ora 12:00, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii USR PLUS şi AUR.

Articol sursa: www.Digi24.ro

- Reclamă -

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Reclamă -

Ultimele articole