28.1 C
București
vineri, 17 septembrie 2021

Vasile Dîncu, PSD: Sper să fim inteligenți, să nu ne folosească cei de la putere ca pe un ciocan cu care își dau în cap unii altora

Cele mai citite

Noi suntem într-o situație bună, pentru că imaginea partidelor de la putere se deteriorează continuu. Sper să reușim să fim inteligenți, să nu ne folosească cei de la putere ca pe un ciocan cu care își dau în cap unii altora”, spune Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD. Afirmația a fost făcută în cadrul emisiunii „În fața ta”, a cărei înregistrare o puteți urmări integral, duminică, începând cu ora 14:00.

Vasile Dîncu (PSD): Trebuie să fii atent în opoziție, Care-s situațiile care au potențial de a te sprijini să mergi mai departe, să iei puterea sau să faci alte lucruri. Deci noi, suntem într-o situația bună, în sensul acesta, pentru că dacă ne uităm din punct de vedere electoral, imaginea partidelor de la putere se deteriorează continuu, pierd foarte mult prin această centrare excesivă pe interesele lor, lăsând interesul public deoparte, dar pe de altă parte și noi trebuie să fim inteligenți în această situație, și sper să reușim să fim inteligenți în această situație, să nu ne folosească cei de la putere ca pe un ciocan cu care își dau în cap unii altora. Pentru că acesta este cel mai mare pericol în acest moment.

USR a depus împreună cu AUR o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Dan Barna a anunțat, vineri seara, după ședința Coaliției, că USR PLUS a depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu și că la începutul săptămânii viitoare miniștrii USR PLUS își vor depune demisiile.

Anunțul a fost făcut după ce, în ședința Coaliției, Barna și Cioloș le-au spus celor de la PNL și UDMR că nu vor să demisioneze din Guvern, și că vor intra în Opoziție doar dacă moțiunea de cenzură va fi respinsă.

Surse: În ședința Coaliției, liderii USR PLUS au anunțat că vor trece în Opoziție doar dacă moțiunea de cenzură va fi respinsă

Ședința Coaliției s-a încheiat în mai puțin de două ore cu o adâncire a rupturii între USR PLUS și premierul Florin Cîțu. Liderii USR PLUS i-au comunicat lui Cîțu că nu îl mai susțin în funcția de prim-ministru, i-au cer să demisioneze, iar dacă nu demisionează vor depune moțiune de cenzură. Ei au mai spus nu doresc să plece de la guvernare decât dacă moțiunea de cenzură va fi respinsă în Parlament.

Emisiunea „În fața ta” va fi difuzată integral, duminică, începând cu ora 14:00.

Articol sursa: www.Digi24.ro

- Reclamă -

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Reclamă -

Ultimele articole